„Te-am iubit si am respirat prin tine! Atat de mult ca m-am pierdut…si nu stiu sa ma regasesc din nou. Ma poti ajuta? Sunt atat de pierduta, incat te vad in fiecare om si moment pe care il petrec.Te zaresc insa nu indraznesc sa iti spun ceva, de teama sa nu ma alungi. As plange iar sufletul mi-ar fi plin de durere, precum este o boala in corpul omenesc. Atat de mult ma frangi…nu inteleg de ce mai existi daca nu esti aici langa mine.
Daca nu pot sa-ti zaresc chipul acela frumos, in timp ce-mi spui TE IUBESC. Sau nu o mai spui? Poate ti-e frica. Daca e atat de adevarat acest sentiment incat te-ai putea uita pe tine insuti? Preferi atunci sa ma arunci intr-un colt al inimii tale si sa ma lasi acolo. Pierduta in acest zig zag. Inima ta bate, o aud caci iti aud fiecare vibratie. Fiind inchisa acolo.
Si totusi, nu ai curajul. Nu ai! Ce crezi? Ca vei muri? Ca vei pierde o parte din tine? Ca nu vei mai fi tu? Ohh, dragul meu, ai fi TU in continuare, caci acum lipseste aceea parte numita EU.
Daca ai vrea….daca mi-ai spune….daca te-as auzi. Dar nu! Preferi sa aud doar inima ta, vibratiile tale. Preferi sa auzi doar gandurile. Preferi sa simti fara sa te exprimi.
Cand vei veni? Cand? Timpul nu iarta…timpul trece atat de repede. Acum suntem tineri dar maine, maine poate fi ultima noastra zi. Si atunci? Va ramane doar regretul de a nu fi spus aceste cuvinte la timp.
Va ramane doar durerea. Chinul. Va ramane doar o amintire.”
Ioana Dumitrăchescu 